Vis murmurat pe insula Ada-Kaleh

În 1964 tata muncea pe Șantierul celei mai mari Hidrocentrale de pe Dunăre: Porțile de Fier 1. Avea 24 de ani și era frumos ca un actor de cinema. Dar el nu prea se privea în oglindă. Bihoreanul plecat de acasă la 14 ani, printre străini, ca ucenic, n-avea vreme. Îmbrăcat în salopetă, cu un basc pe cap și bocanci în picioare, trebăluia zi-lumină alături de echipa lui. Căra, aducea, lega sârme, dădea cu ciocanul.

Condițiile de muncă erau grele. Iarna frig, de-ți îngheța și apa din stomac, vara caniculă ca-n Bărăgan, apoi furtuni isterice cu tunete și fulgere. Dormeau în barăci, vai de viețișoarele lor! Dar ei, fiind tineri și un pic nepăsători, se bucurau de orice și visau cu toții să ajungă măcar o dată pe insula Ada-Kaleh, cea care urma să fie ucisă în curând.
„Circulau niște legende extraordinare despre insula asta. Cică acolo locuia o turcoaică…