Despre copilărie

Fiind copii, ne doream să creștem cât mai reprede, să devenim ”ca ei”, să mergem la școală, să ieșim afară când vrem, să ne petrecem serile târzii la o ceașcă de cafea cu prietenii. Acum, la vârsta maturității, privim cu melancolie spre copiii ce se joacă în nisip. La fel ca noi, își doresc să ajungă cât mai reprede maturi; la fel ca noi, vor privi alții copii jucându-se cu aceeași melancolie…

În primul rând, copilăria a fost și va rămâne tărâmul tuturor viselor și a descoperirilor. Coronițele din păr, jocul de-a mijatca prin te miri ce văgăuni, altercațiile cu alți copiii pentru o jucărie, fuga nebună pe pajiști, câinii vecinului lătrând, prinzându-ne la furat cireșe… Câte și mai câte lucruri frumoase s-au întâmplat atunci! Și cu câtă indiferență le tratam; cât de mult visam să devenim maturi, să scăpăm de grija părintească și de toate acele reguli apparent stupide…